Marius Manole-Mă dor lucrurile care se scriu şi mi se par nejuste

1. Mă dor lucrurile care se scriu şi mi se par nejuste. Aud de la foarte mulţi actori că nu mai citesc cronici pentru că sunt parţiale… Şi mă doare asta. Eu cred că rolul criticului bine intenţionat şi care-şi face meseria este nu să critice sau să laude, ci să atragă atenţia asupra unor lucruri care sunt corectabile. Pentru că eu când citesc stau şi mă gândesc 10 secunde dacă omul ăla are dreptate, poate sunt de acord, poate nu. Mi se pare că avem o critică de verdicte şi asta nu ajută să se meargă mai departe. Toată lumea s-a erijat într-un mic Dumnezeu, iar lumea teatrului e foarte bulversată…

Criticii ar trebui să se adune şi să rezolve problema teatrului românesc în momentul ăsta, pentru că nu ştiu dacă-şi mai dau seama, dar au un rol foarte important şi ar trebui să ţină coloana vertebrală şi dacă vertebrele sunt în diferite părţi înseamnă că teatrul ăsta e puţin handicapat. Văd, să zicem, patru cronici care mă laudă şi patru care mă fac varză. Eu ce fac? Ce cred? Sunt prea multe păreri foarte diferite, la polul opus. Ar trebui să existe acelaşi sistem de valori, nu? Ar trebui omogenizată povestea asta. Actorii nu mai vor să citească cronici. Citesc două proaste, două bune şi cu ce s-au ales? Scriu mulţi oameni care se dau drept “critici”, care scriu aşa aiurea… nu au nici o competenţă. Asta înseamnă că orice spectator poate să scrie despre mine, nu mi se mai pare în regulă.

Ar trebui să se adune, să fie o tagmă, să spună ăştia suntem, să aibă o facultate de profil. Eu, dacă n-am facultate de teatru, nu mă primeşte nici un teatru să joc. De partea cealaltă de ce ar fi invers?

2. Plusuri nu ştiu. Habar n-am. Nu-mi dau seama care ar fi. Jur că nu ştiu. Nimic bun. Dacă toţi criticii s-ar uni ar putea schimba ceva. Poate că s-ar putea da o direcţie…

3. Că suntem angajaţi în instituţii în care sunt angajaţi actori mulţi, au un contract şi fie că joacă, fie că nu joacă, stau liniştiţi. Instituţionalizarea. Şi renunţarea la experiment. Toată lumea tinde spre rezultat. Nimeni nu se gândeşte să descopere ceva, profunzimea unui text, ceva de genul: să luăm noi un text şi să găsim ceva în el. Noi nu mai avem asta. Vrem să spargem piaţa cu un spectacol, să obţinem laudatio.

4. Cred că e nevoie de mai multe reviste şi de teatru, şi de cultură. Să fie justă şi nepărtinitoare, să dea o direcţie şi să fie bine informată. Sunt actori buni care nu sunt promovaţi. Sunt actori mulţi în ţară care nu sunt promovaţi. Aş face ca în fiecare număr să existe un portret/interviu al actorilor din ţară. Acolo sunt oameni care muncesc serios. Sunt actori buni acolo şi e păcat să nu se scrie. Ar trebui luat şi prezentat câte un actor din fiecare teatru din ţară.

Repet, să fie bine informată. Să ştiu cine a montat şi unde. Eu pe timpuri cumpăram “Teatrul azi” şi vedeam ce se întâmpla în teatru. Aş vrea să găsesc poze din repetiţii, să fie activă. Atitudinea noastră este ceva de genul: “noi suntem în centru, nu ne interesează de ei…” Şi nu e deloc aşa.