Cui i-a pasat vreodata?

Casandra Lungu

Yuriy Kordonskiy a decis sa continue seria montarilor pe scenele bucurestene. Ultima premiera - Inima de caine, la Sala Amfiteatru a TNB. Un felinar parca pribeag si acorduri de opera. Intr-o seara crunta, cand iarna sovietica ii vana pe cei slabi si neajutorati, cainele Sharik (Marius Manole) se intalneste cu profesorul Preobrajenski, somitatea medicala rusa. Pana atunci, Sharik era un caine liber: sa hoinareasca pe strazile Moscovei, sa fure un carnacior polonez, sau liber sa fie prada celor nemilosi.

Brusc, animalul ajunge in casa profesorului si va servi drept cobai pentru ultimul experiment al acestuia: incercarea de a transplanta hipofiza umana la animale, in vederea obtinerii tineretii eterne. Nauc, Sharik nu intelege ce i s-a intamplat. Dar in confortul apartamentului de 7 camere, e gata sa renunte. In fond, ce e libertatea? Abur, fictiune, mofturi democratice.

Totul pare pierdut. Pe masa de operatie, Sharik isi traieste ultimele clipe. De-abia acum e ingrozit de ce i se poate intampla si intelege ca s-a uneltit impotriva lui. Totusi, ii ramane o certitudine - sufletul unui caine rezista. Si a rezistat.

Tipograf Tipografovici Sharikov e responsabil de prinderea pisicilor in Moscova. E un betiv notoriu, un mitocan si un neispravit. Se revolta impotriva burgheziei, il citeste pe Engels si isi permite sa il infrunte pe Preobrajenski. Se inscrie in regístrele statului si pretinde sa nu fie tratat cu domnule, ci cu apelativul tovaras. Asadar, un demn exponent al regimului. Licarirea din ochii lui Sharik, inocenta privirii si naivitatea actiunilor lui s-au disipat. Tipograf Tipografovici este rece si sterp. Dar vrea sa mearga la Circ pentru ca ii plac elefantii si atmosfera. Mananca de pe jos si fugareste pisici. Sufletul unui caine nu moare niciodata.

Preobrajinski, constrans de Comitetul de bloc si de propria constiinta, isi recunoaste greseala si e dispus sa o indrepte. Caci, dupa cum singur spune, inima de om e cea mai josnica dintre toate care exista. Tipograf Tipografovici redevine Sharik. Celeste, Aida! Sunt cuvintele care l-au animat si il anima in continuare pe Sharik. Cuvintele care il ajuta sa nu moara cand burghezii arunca cu apa fierbinte si cand vantul aduce cu el pericole. La urma urmei, insa, cui ii pasa?
Cat suflet in interpretarea lui Marius Manole, care trece prin n registre, de la adorabil la infam, de la inocent la abject, de la caine prigonit de oameni la functionar care isi ia revansa prigonind la randul lui un suflet inocent de fata. Fireste ca Victor Rebengiuc e echilibrul perfect intre aristocratul niciodata subjugat si omul care, provizoriu, trebuie sa accepte concesiile pentru a merge mai departe, Mircea Rusu e serios si ferm in rolul asistentului, iar Tania Popa te cucereste cu izbucnirile ei.

Dar in toate e mereu un primus inter pares. Aici e Marius Manole, care detine puterea de a reda cu minutiozitate atatea emotii si nuante ale unui suflet de caine.
Mutatis mutandis, intregul spectacol expune drama comunismului si tot uratul pe care l-a semanat in jurul sau. Un puternic moment vizual al piesei este derularea steagului rosu comunist pe fondul unui discurs patriotic al lui Sharikov. Textul lui Bulgakov are frumusetea de a spune direct putine lucruri si de a nu da sentinte. Te lasa sa descoperi prin indarjirea lui Sharikov inutilitatea partidului si nostalgia unei vieti anterioare, in libertate, lipsite de griji si ingradiri.

Marius Manole e inima spectacolului de la inceput si pana la sfarsit. La un moment dat, vazandu-se reflectat intr-o vitrina, Sarik exclama “Vai, dar ce superb sunt!”. Da, Marius este superb, iar banala istorisire a unei vieti de caine se proiecteaza ca o tragedia a vietii in sine, timp de aproape trei ore, tocmai in adancul sufletului fiecarui spectator.